OIAC a primit în mod oficial premiul Nobel pentru Pace pe anul 2013

OIAC a primit în mod oficial premiul Nobel pentru Pace pe anul 2013
Publicat: 10/12/2013, 17:52

Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a primit în mod oficial premiul Nobel pentru Pace marți, la Oslo, fiind recompensată pentru eforturile depuse în vederea eradicării acestor arme în lume, inclusiv în Siria, relatează AFP.

„Cu alegerea laureatului din acest an, noi vom încuraja statele care încă nu au aderat la Convenția (privind Interzicerea Armelor Chimice) să o facă”, a declarat președintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland, înainte de a înmâna premiul directorului OIAC, turcul Ahmed Uzumcu.

OIAC numără 189 de țări membre, inclusiv Siria, și este însărcinată să supervizeze punerea în aplicare a acestei convenții care interzice, din 1997, producerea, stocarea și folosirea armelor chimice.

În 16 ani, OIAC a supervizat distrugerea a peste 80% din stocurile de arme chimice declarate în lume.

Doar șase state – Israel, Coreea de Nord, Egipt, Sudanul de Sud, Myanmar și Angola – nu au semnat sau ratificat interdicția.

Nelson Mandela, omagiat în cadrul ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru Pace pe anul 2013

Președintele Comitetului Nobel norvegian și laureatul premiului Nobel pentru Pace din acest an i-au adus omagii, marți, lui Nelson Mandela, care a fost recompensat cu prestigiosul premiu în urmă cu 20 de ani, relatează AFP.

„Victoria sa asupra apartheidului, refuzul său de a ceda animozității și setei de răzbunare reprezintă cele mai mari victorii ale umanității”, a declarat președintele Comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland, în cadrul ceremoniei de înmânare a premiului Nobel pentru Pace.

„Fără îndoială, Mandela a îndeplinit cele mai exigente cerințe ale premiului” Nobel, a adăugat el.

Mandela, care a decedat joi la vârsta de 95 de ani, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1993 împreună cu președintele sud-african din perioada respectivă Frederik De Klerk, pentru eforturile în vederea reconcilierii pe care le-au depus, după decenii de regim de apartheid.

La rândul său, directorul Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), Ahmet Uzumcu, care a primit marți premiul Nobel pentru Pace pe anul 2013 în numele organizației sale, și-a exprimat respectul pentru fostul laureat, pe care l-a considerat „un mare șef de stat, un om cu viziune” și „un om al păcii”.

„Este o mare onoare pentru mine să fiu prezent aici, la 20 de ani după Nelson Mandela”, a declarat Uzumcu pentru AFP.

„El a fost o sursă de inspirație pentru toți cei din generația noastră și sunt sigur că va rămâne pentru generațiile viitoare”, a adăugat el.

În același moment, la mii de kilometri distanță, zeci de mii de sud-africani și numeroși lideri ai lumii, printre care președintele american Barack Obama, îi aduceau omagii lui Nelson Mandela la Soweto, în apropiere de Johannesburg, pe faimosul stadion Soccer City.

Gaidau Ion, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×